Deputatul USR Neamț Iulian Bulai, bruscat de parlamentari PSD – ALDE în timpul discursului Președintelui Klaus Iohannis

Amendamentele USR pentru județul Neamț, neinteresante pentru Guvernul Grindeanu
08/02/2017

Doamna deputat Andreea Cosma, fiica baronului de Prahova Mircea Cosma, domnul deputat de Constanța – Tit Brăiloiu și încă un domn deputat din cadrul grupului parlamentar ALDE, astăzi, 07.01.2017, în jurul orei 12.30, când în Parlament avea loc discursul Președintelui României Klaus Iohanis, m-au agresat și bruscat, însoțindu-și acțiunea și cu un limbaj neadecvat.

Toate acestea s-au întâmplat în timp ce mă îndreptam spre plenul Camerei Deputaților. Văzând mai mulți colegi parlamentari pe holul Camerei, cu cele mai bune intenții de-a intra în contact cu parlamentari grupului PSD – ALDE, m-am deplasat spre ei solicitând informații despre ce se întâmplă.

Nu am apucat să inițiez niciun dialog, că cei din grupul parlametar mai sus amintit au folosit violența fizică, dar și cea verbală, folosindu-se de faptul că erau mai mulți și puteau să mă agreseze fără să văd exact cine o face.

Cred că Parlamentul României este un loc al dialogului, a dezbaterii, al argumentelor și al transparenței. Fiecare dintre noi suntem obligați să respectăm regulile unui comportament etic și moral, orice formă de violență neavându-și locul în acest spațiu, noi fiind principalii leguitori ai acestuia.

Nu cred că toți parlamentarii PSD și ALDE sunt de acord cu asemenea valori.

Consider că sunt gesturi disperate, ale unor oameni lipsiți de principii și îi compătimesc și deplâng din toată inima pe votanții PSD – ALDE care și-au trimis astfel de oameni în Parlament.

Mulțumesc colegilor parlamentari din grupul PSD – ALDE care s-au delimitat de comportametul colegilor, intervenind să-i tempereze.