Dreptate pentru supraviețuitorii romi deportați!

ADRESĂ: DOAMNEI MINISTRU LIA OLGUȚA VASILESCU

                   MINISTERUL MUNCII ȘI JUSTIȚIEI SOCIALE

DE CĂTRE: DEPUTAT IULIAN BULAI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ: NEAMȚ

GRUP PARLAMENTAR: USR

ȘEDINȚA CAMEREI DEPUTAȚILOR DIN DATA DE: 27.02.2017

OBIECTUL INTERPELĂRII: DREPTATE PENTRU SUPRAVIEȚUITORII ROMI DEPORTAȚI!

 

STIMATĂ DOAMNĂ MINISTRU,

 

Recent a ajuns pe masa biroului meu o sesizare a unui grup de tineri cu privire la nedreptățile Statului Român față de supraviețuitorii romi deportați în Transnistria.

Am studiat în profunzime mai multe opinii și am ajuns la concluzia acestei interpelări pentru că doresc un răspuns și din partea dumneavoastră cu privire la măsurile luate de Statul Român pentru a-i ajuta pe supraviețuitorii romi deportați.

Vin și cu două din multele exemple care ni s-au pus la dispoziție și care arată o problemă sistemică:

Maria Costea, născută în 1936, deci având acum 81 de ani, a fost deportată în 12 septembrie 1942 din Pitești, împreună cu familia ei, și dusă în judetul Oceakov, Transnistria, unde i-au murit două surori. Așteaptă de ani de zile pensia care i se cuvine conform legii 189/2000. Oficialii Casei de Pensii din Bacău îi tergiversează din octombrie 2014 dosarul: inițial i-au comunicat că „Legea 189/2000 nu este pentru țigani”, apoi i-au spus că s-ar fi dus în Transnistria de bunăvoie pentru ca ulterior să nu accepte expertiza istorică sau documentele de la Arhivele Naționale București, Argeș sau United States Holocaust Memorial Museum, pretinzând în schimb documente de la Arhivele Botoșani! În vara 2015, CJP Bacău a acceptat că a fost deportată, dar a refuzat să-i acorde indemnizația pe motiv că nu poate documenta revenirea din Transnistria! Funcționarii CJP Bacău pretind ca supraviețuitoarea să probeze data revenirii cu documente de arhivă (inexistente pentru că revenirea din Transnistria s-a făcut în condițiile ruperii frontului) sau cu martori (inexistenți pentru că, la 75 de ani de la deportări, nu mai trăiesc decât foarte puțini). Funcționarii CJP Bacău au refuzat expertiza istorică și blochează de peste doi ani acordarea drepturilor. În schimb, pornind de la aceleași documente, Costea Maria și-a primit drepturile legale oferite de Statul German pentru deportați în mai puțin de două luni. La fel, cu aceleași documente, în trei luni, sora Mariei Costea și-a primit de la CJP Argeș drepturile legale pe care CJP Bacău le refuză.

Stanescu Istrate, din Ciurea, jud. Iași, născut în 1940, a fost deportat în Transnsistria în vara 1942. În 2004, în calitate de supraviețuitor al deportărilor în Transnistria, a fost despăgubit de Organizația Internațională pentru Migrație-Geneva. În noiembrie 2014, a depus dosarul conform L. 189/2000 la CJP Iasi, inclusiv cu declarații de martori de la doi supraviețuitori romi, având documente probatorii și fiind deja beneficiari ai Legii 189/2000. Totuși CJP Iași i-a refuzat dosarul invocând la fiecare lună pretexte diferite: 1) nici el, nici martorii nu ar putea dovedi că ar fi fost deportați, deși cei doi martori primesc chiar de la CJP Iași indemnizația conform L. 189/2000; 2) ulterior, CJP Iași a susținut că martorii nu ar fi fost suficient de vârstnici pentru a fi credibili, deși unul dintre ei era născut în 1924, deci avea 20 de ani în Transnistria, iar speranța de viată la romi este mai redusă; 3) în fine, că cele două declarații ale martorilor nu ar coincide deși ele sunt identice. Argumentul final al CJP Iași a fost: „Dacă petentului nu-i convine, să ne dea în judecată!”

Aceste minime beneficii pe care supraviețuitorii sunt îndreptățiți să le primească au fost sistematic împiedicate: casele de pensii interpretează discreționar și neunitar legea, solicită acte care încă nu au fost procesate de arhive (situație care nu li se poate imputa supraviețuitorilor), solicită martori care nu pot îndeplini realmente condițiile impuse (Ex: să fi avut mai mult de 10 ani la momentul deportării pentru a fi credibili, în condițiile în care singurii supraviețuitori rămași în viață erau copii în 1942).

Potrivit Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, document prin care România a recunoscut oficial participarea sa la Holocaust, deportarea romilor în Transnistria s-a făcut de către Statul Român iar responsabilitatea pentru cetăţenii români de etnie romă, deportaţi în Transnistria, revine Statului Român.

Mai trăiesc doar câteva zeci de supraviețuitori romi ai deportărilor în Transnistria. Statul Român ”recunoaște”, ”își asumă” și ”respectă” în convenții și declarații, dar în fapt ignoră și umilește.

Din anul 2000, de când aceste persoane beneficiază de cadrul legal care le-ar fi permis să primească o indemnizație (chiar dacă este una mizeră, de 215 lei pentru doi ani de deportare până în iulie 2015 și de până în 500 de lei, conform ultimelor ajustări), România tergiversează aplicarea ei pentru câteva zeci de romi, îi poartă pe la Casele Teritoriale de Pensii care interpretează legea după bunul plac și le cer acte și dovezi absurde.

Cu fiecare lună de amânare a acestor pensii, numărul supraviețuitorilor scade. Sunt în mare parte persoane trecute de 85 de ani, care se află la finalul unei vieți pline de umilință. Impactul la buget ar fi minim și pe o perioadă limitată. Ignoranța și reaua-credință a autorităților statului român fac din aceste persoane victime până în ultima zi a vieților lor.

Având în vedere cele prezentate vă solicit să prezentanți următoarele date:

  • Care este numărul total al beneficiarilor legii 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare? Vă rog să îmi oferiți atât numărul total, cât și o situație defalcată pentru fiecare categorie de beneficiari.
  • Câți romi deportați sunt beneficiari ai Legii 189/2000 și cum a evoluat el de la aplicarea Legii? Care este numărul repartizat pe județe (CJP)?
  • Câte dosare provenind de la petenții romi au fost refuzate, situație defalcată pe ani și județe (CJP)?
  • Care sunt motivele pentru care un supraviețuitor nu poate beneficia de prevederile Legii 189/2000 – însumând o indemnizaţie lunară de circa 500 de lei pentru cei doi ani de deportare, tratament medical şi loc de veci gratuit?
  • Dacă sunteți la curent cu faptul că practica multor Case de pensii este de a refuza proba cu martori, deși ea este prevăzută legal, pe considerentul „știți și dumneavoastră cum sunt țiganii, noi nu vrem declarații notariale, noi vrem exclusiv documente de arhiva”?
  • Dacă știți că sunt Arhive care nu au prelucrat fondurile arhivistice referitoare la deportarea romilor, deci nu pot oferi documentele de care Casele de pensii condiționeaza acordarea drepturilor legale (cum este cazul Arhivelor Sibiu, Vrancea, Galați etc)? De exemplu, Arhivele Sibiu nu au prelucrat in 75 de ani decat 1% din documentele despre deportarea romilor (SJANSB-1731-R/17.12.2015)Dacă știți că normele actuale de aplicare a Legii 189/2000 pretind ca probă documente emise de Crucea Roșie, în condițiile în Crucea Roșie a răspuns oficial (617/9.10.2014) că nu dispune de listele nominale cu romii deportați in Transnistria? Dacă știți că normele de aplicare a Legii 189/2000 sunt învechite și cele mai multe Case de pensii nu recunosc ca probă documentele emise ulterior de instituțiile internaționale care, după ce au recurs la expertiza istorică avizată (United States Holocaust Memorial Museum) au oferit compensații supraviețuitorilor romi (precum Organizația Internaționala pentru Migrație-Geneva, Erinnerung Verantwortung und Zukunft – Berlin, Agenția Comunitară „Împreună”)?
  • Daca funcționarii Caselor de Pensii care decid soarta dosarelor supraviețuitorilor au beneficiat de traininguri cu privire la Holocaust? Dacă da, care este situația pe județe?
  • Dacă funcționarii Caselor de Pensii apelează la expertiza istorică avizată (precum cea a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”) oridecâteori au nelămuriri?
  • Vă rog să îmi comunicați măsurile luate în cazul speței prezentate în introducerea interpelării.

Totodată, menționez că aș dori ca răspunsul să îmi parvină atât pe adresa de e-mail, iulian.bulai@cdep.ro, cât și la adresa:

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucureşti

În atenția domnului deputat Iulian Bulai

 

27.02.2017                                                       Cu deosebită considerație,

IULIAN BULAI

DEPUTAT USR DE NEAMȚ