INTERPELARE
ADRESATĂ: DOMNULUI MINISTRU FLORIAN BODOG
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
DE CĂTRE: DEPUTAT IULIAN BULAI
CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ: 29, NEAMȚ
GRUP PARLAMENTAR: USR
ȘEDINȚA CAMEREI DEPUTAȚILOR DIN DATA DE: 12.06.2017
OBIECTUL INTERPELĂRII: LIPSA MEDICAMENTELOR DIN SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN
STIMATE DOMNULE MINISTRU,
Primesc tot mai multe plângeri din partea romașcanilor care ajung să fie tratați în Spitalul Municipal de Urgență Roman, privind lipsa medicamentelor din unitatea medicală. Ca urmare a acestui fapt, pacienții sunt nevoiți să meargă personal să cumpere medicamentele necesare de la farmaciile din jurul spitalului. Vorbim despre o situație foarte gravă.
În ultimele săptămâni am străbătut cartierele orașului Roman cu ocazia campaniei electorale și am putut vorbi mult mai mult cu romașcanii. Lipsa medicamentelor a fost una dintre problemele cel mai des întâlnite de pe o listă lungă. O problemă care există de mult timp și care nu își găsește rezolvare, din păcate. De asemenea, o problemă care nu e întâlnită numai la Roman, ci în multe alte spitale din țară, ceea ce arată, la prima vedere, că nu ar fi neapărat o problemă de administrare a fondurilor din partea unităților medicale.
Domnule ministru, un serviciu medical complet presupune atât asistența medicală acordată de personalul specializat, cât și acordarea medicamentelor necesare urmării unui tratament. Este anormal să existe de atâta timp sesizări din partea pacienților pe această temă.
În aceste condiții, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări referitoare la modul de alimentare cu medicamente a spitalelor și repartiția fondurilor în acest scop:
Vă rog să îmi trimiteți un răspuns în scris pe adresa:
Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucureşti
În atenția domnului deputat Iulian Bulai; dar și pe adresa de e-mail iulian.bulai@cdep.ro.
12.06.2017 Cu deosebită considerație,
IULIAN BULAI
DEPUTAT USR DE NEAMȚ
Răspunsul primit se poate consulta aici.