Doamnelor și domnilor colegi parlamentari,
Bugetul pentru anul 2017, recent aprobat, conține o alocare de circa 300 de milioane de euro pentru Societățile Române de Televiziune și Radiodifuziune. Date publice arată că acest buget este aproape echivalent cu suma totală a veniturilor pe care toate instituțiile media private din România le obțin din piața de publicitate. Vorbim despre toate posturile TVR și Radio România Actualități din București și din țară față de sute sau mii de mijloace de comunicare private, respectiv site-uri, publicații tipărite, radiouri sau televiziuni.
Deși beneficiază de un astfel de buget cumulat, cele două instituții mediatice susținute financiar din bani publici, chiar dacă a fost anulată taxa radio – tv, nu investesc în cea mai importantă ramură a jurnalismului, și anume investigația. De ce?
Motivele sunt multe și complexe, iar cineva ar trebui să îi lămurească pe cetățeni în privința acestui aspect. Sunt foarte puține canale mass-media care se ocupă de astfel de materiale jurnalistice tocmai din cauza resurselor financiare insuficiente. Acesta este motivul pentru care nu înțeleg de ce Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune nu investesc și în acest tip de jurnalism? Sunt convins că printre cei cateva mii de angajați se găsesc mulți profesioniști care le-ar putea prezenta românilor informații valoroase, care să reflecte realitatea cotidiană, și nu doar pe aceea favorabilă politicienilor aflați la putere.
Este adevărat, cele două instituții mediatice furnizează conținut cultural, dezbateri politice și emisiuni din diferite sectoare de activitate economică. Este rolul Televiziunii Române și al Radioului public de a educa și de a informa, dar personal mă simt deranjat că cele două organisme mediatice publice nu justifică exact rolul pe care presa liberă ar trebui să îl aibă, acela de câine de pază al democrației. Plătim 300 de milioane de euro anual pentru a întreține un aparat de propagandă sau trebuie să avem instituții media publice puternice și care să practice un jurnalism critic, fără a ține cont de culoarea politică?
Stimați colegi parlamentari, stimați guvernanți, indemnizațiile colosale primite de membrii Consiilor de Administrație ale SRR, diurnele și primele acordate cu ocazia zilelor de naștere sau bonusurile salariale nu își regăsesc utilitatea în produsul final care ajunge la cetățeni. TVR și RRA sunt două instituții mamut care toacă banii publici nerațional. Cei în drept ar trebui să numească oameni competenți la vârful structurilor din care sunt formate cele două organisme mediatice publice și să le dea mână liberă pentru a reforma jurnalismul plătit din bani publici.
Semnat deputat Iulian Bulai, Circumscripția electorală nr. 29 Neamț
Vă mulțumesc!