INTERPELARE
ADRESĂ: DOMNULUI MINISTRU FELIX STROE
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
DE CĂTRE: DEPUTAT IULIAN BULAI
CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ: NEAMȚ
GRUP PARLAMENTAR: USR
ȘEDINȚA CAMEREI DEPUTAȚILOR DIN DATA DE: 20.11.2017
OBIECTUL INTERPELĂRII: Mizeria din gările CFR
STIMATE DOMNULE MINISTRU,
La începutul acestei luni, mi-am declarat public nemulțumirea față de mizeria pe care am găsit-o în Gara din Bacău. Am găsit situații similare și în alte gări, dar și cazuri pozitive, unde firmele contractate de CFR își făceau datoria și gara era curată, exemplul potrivit fiind Cluj Napoca, unde călătorisem cu doar câteva zile înainte.
De aici trag concluzia personală că mizeria în gările CFR nu este o practică, ci este întâlnită doar acolo unde managamentul este unul slab și firma contractată pentru a oferi astfel de servicii își permite să nu respecte clauzele contractuale.
Domnule ministru, având în vedere aceste informații, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
- Cine organizează licitațiile pentru contractarea de servicii de curățenie în gări și ce atribuții generale au aceste firme?
- Care este valoarea sumelor cheltuite anual la nivel național pentru asigurarea serviciilor de salubrizare a gărilor?
- Care sunt firmele care au încheiate contracte cu CFR pentru servicii de igienizare a gărilor și de păstrare a curățeniei, când au fost atribuite, pe ce valoare și ce zone deservesc?
- A efectuat CFR sau Ministerul Transporturilor în ultimii trei ani verificări asupra modului în care aceste firme își îndeplinesc obligațiile? Dacă da, ce neconformități contractuale au fost descoperite, ce sancțiuni au fost aplicate și care sunt firmele sancționate?
Vă rog să îmi trimiteți un răspuns în scris pe adresa:
Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucureşti
În atenția domnului deputat Iulian Bulai; dar și pe adresa de e-mail iulian.bulai@cdep.ro.
20.11.2017 Cu deosebită considerație,
IULIAN BULAI
DEPUTAT USR DE NEAMȚ
Răspunsul primit se poate consulta aici.