“Ce bine că a venit primăvara! Așa mai dăm și noi câte un mărțișor femeilor”

08.03.2017

DECLARAȚIE POLITICĂ

GRUPUL PARLAMENTAR
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA

Doamnelor și domnilor colegi parlamentari,

Declarația mea politică se numește:

“Ce bine că a venit primăvara! Așa mai dăm și noi câte un mărțișor femeilor”

Titlul ales este o parafrazare a unei replici pe care am auzit-o chiar în dimineața aceasta, de la un bărbat, pe holurile Parlamentului. Eu vin și spun altceva: haideți să le dăm femeilor lucruri de care au nevoie cu adevărat! Haideți să le dăm femeilor și drepturi, nu doar mărțișoare! Drepturi și spațiu în viața publică, pentru a-și face auzite vocile. Acum aproximativ 300 de ani, Rousseau spunea că „Toate popoarele civilizate au respectat femeia”. Iată că după trei secole, discursul privind egalitatea de gen este unul mai mult decât actual, este unul necesar. Astăzi este esențial să discutăm despre cum putem construi împreună o democrație puternică și e cazul să vorbim despre femei și despre bărbați, având la masă și femei, și bărbați. Am fost profund dezamăgit zilele trecute când am auzit discursul plin de misoginie al unui europarlamentar polonez, opinia acestuia fiind că femeile nu trebuie să câștige cât bărbații pentru că sunt „mai slabe, mai mici și mai puțin inteligente”. O atitudine care nu aș vrea să caracterizeze și Parlamentul României.

Știm deja, o democrație puternică și eficientă se bazează pe implicarea tuturor cetățenilor. În România, unde 51,2% din populație este de gen feminin, bărbații dețin monopolul în ceea ce privește pozițiile de conducere, mai ales la nivelul administrației publice locale și centrale. Subreprezentarea femeilor la nivelul administrației publice locale și centrale si in legislativ este o realitate ușor de verificat: doar 5% dintre primării sunt conduse de femei și un singur Consiliu Județean are ca președinte o femeie. La nivelul Parlamentului, doar 21% dintre membrii Camerei Deputaților sunt femei, în timp ce la Senat situația este și mai gravă, femeile reprezentând doar 13% din totalul membrilor.

În aceste condiții, cum putem pretinde că îi reprezentăm pe toți cetățenii acestei țări, dacă populația de gen feminin nu este reprezentată de ea însăși? Egalitatea de gen este asociată pozitiv cu creșterea economică si dezvoltarea socială. Participarea activă în cadrul societății și pe piața muncii a femeilor se traduce, la finalul zilei, prin existența unei societăți dezvoltate, puternice, bazate pe meritocrație, nu pe un sistem închis, masculinizat. Pentru a atinge această egalitate, avem nevoie de măsuri prin care să încurajăm femeile să participe in functii de conducere. Trebuie să demontăm împreună mitul conform căruia femeii i se potrivesc roluri tradiționale, casnice. Nu! Locul femeilor este lângă bărbați, în board-uri de conducere și forumuri decizionale, pe picior de egalitate cu aceștia.

Voi propune o lege care să reglementeze procentual reprezentativitatea femeilor la nivel local și național, pe baza unor cote de reprezentare.

Vă mulțumesc! DEPUTAT IULIAN BULAI