Coaliţia pentru Familie. Îmi place cum sună, dar nu susţin – adevarul.ro

02.06.2017

Marţi am participat pentru prima dată la întâlnirea Grupului Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României. Am aflat de existenţa lui acum trei săptămâni, când un coleg deputat m-a înscris într-un grup de What’s App. Da, sunt creştin. Adică merg duminica la biserică fie singur, fie cu familia, după cum ne potrivim. Soţia e de altă confesiune decât mine, aşa că în unele duminici prind două oferte de primenire spirituală. Lăsând gluma la o parte, împărtăşesc cu dumneavoastră faptul că aş vreau să cred despre mine că sunt creştin practicant, chiar dacă de multe ori sunt departe de idealul lui Cristos. Ce înseamnă practicant? Înseamnă ca în calitate de parlamentar încerc să am mereu în minte elemente care ţin de echitate socială, măsuri pro familie şi aspecte care ţin de doctrina socială a Bisericii (Catolice).

Citeste mai mult: adev.ro/oq73hk