Ministrul Culturii, Daniel Breaz, audiat în Comisia pentru cultură la cererea deputatului Iulian Bulai

18.12.2018

COMUNICAT DE PRESĂ

03 decembrie 2018

Nou lminsitru al Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz, va fi audiatîn Comisia pentru cultură, artă, mijloace de comunicare în masă a CamereiDeputaților, unde vor fi evaluate manifestările organizate cu ocaziaCentenarului. Solicitarea de audiere a fost depusă de parlamentarul USR IulianBulai, care a cerut detalii despre planurile de management ale noului ministruși prioritățile pe care acesta și le-a stabilit pentru acest mandat.

Am trimis președintelui Comisiei pentru cultură o solicitare de chemare la audieri a noului ministru al culturii, domnul Daniel Breaz, deoarece consider că este neapărat necesar să avem un dialog cu dumnealui. Experiențele cu minisștrii anteriori ne-au arătat că nu putem colabora în alte condiții. Nu am primit un răspuns oficial până acum la solicitarea mea, însă la o întâlnire informală, domnul Breaz mi-a garantat că va fi prezent în comisie săptămâna viitoare, când vom putea discuta aplicat asupra modului în care a fost celebrată sărbătoarea Centenarului. De asemenea, această întâlnire va fi o ocazie excelentă pentru a lămuri problemele de management și transparență care, din păcate, au început deja să apară. Eu sper doar să putem avea o relație de colaborare, să ne întâlnim pentru a discuta despre cum putem realiza proiecte, nu despre motivele pentru care acestea au fost un eșec”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai.