O parte dintre mamele cu copii mici, lăsate de PSD fără indemnizație

05.09.2018

A., o actriță care a născut (o fetiță) în iulie și care are doar venituri din drepturi de autor, ar fi trebuit să primească o indemnizație de creștere a copilului de 5.000 lei/lună. Va primi, în schimb, 3.000 lei/lună.

De fapt, e privilegiată, i s-a scos din calculul indemnizației doar venitul din aprilie până în iulie. Al., în schimb, o arhitectă care va naște în septembrie și care a avut venituri și din salariu, și din drepturi de autor, va primi o indemnizație de 1.250 lei/lună (cea minimă), în loc de 4.500 lei/lună: pentru ea, sunt neeligibile veniturile din drepturi de autor din ultimele cinci luni.

Iar în cazul mamelor care vor naște în martie 2019, niciun leu din drepturi de proprietate intelectuală nu va fi luat în calcul la stabilirea indemnizației de creștere a copilului. Pentru actrițele, muzicienele, artistele vizuale, jurnalistele, scriitoarele și traducătoarele sau IT-istele pentru care drepturile de autor sunt principalul sau singurul tip de venit, asta înseamnă că vor primi o indemnizație mult diminuată sau nu o vor primi deloc. E vorba, anual, despre sute, dacă nu mii de mame cu venituri din drepturi de autor.

Se va întâmpla astfel pentru că o modificare, din martie 2018, a Codului Fiscal a schimbat definiția veniturilor din activități independente prevăzută la un anume articol, citat ca atare în OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația de creștere a copilului, iar Ministerul Muncii nu s-a grăbit deloc, în cele cinci luni deja trecute, să modifice corespunzător și ordonanța în cauză.

„E o formă de discriminare și o condamn cu fermitate. Acest act de rea-voință sau ignoranță la adresa celor care muncesc în cultură și în industriile creative va avea un impact major asupra vieții unor părinți și, în definitiv, a copiilor lor. PSD a hotărât ca această categorie socială să nu beneficieze de un tratament egal, iar copiii născuți în familii creative să petreacă mai puțin timp, în primii ani, cei mai importanți, cu mamele lor, forțate de PSD să se întoarcă la muncă mult mai devreme. USR va amenda corespunzător OUG 111/2010”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților.

La fel ca veniturile din activități independente sau din agricultură, cele din drepturi de proprietate intelectuală sunt luate în considerație de ani de zile la calculul indemnizației, la fel ca salariile, fiindcă, la fel ca salariile (și spre deosebire, de pildă, de dobânzi ori dividende), reprezintă forme de remunerare a unui tip de muncă.

Nu e prima dată când modificări la Codul Fiscal afectează modul de aplicare a legii privind indemnizația de creștere a copilului, însă este pentru prima dată când Ministerul Muncii nu ia pe loc măsuri de remediere. Și este pentru prima dată când un guvern – reprezentând un partid autointitulat „social-democrat“ – refuză să recunoască un tip de muncă pentru care, în schimb, se plătesc impozite și contribuții.

Cu toate frânele puse de PSD în calea acțiunilor USR ca partid parlamentar, Uniunea va face tot posibilul pentru a remedia această profundă nedreptate, cu efecte cumplite în viața unor părinți cu copii mici.