Verificarea taberelor pentru tineri finanţate de MTS.

17.09.2017

INTERPELARE

 

ADRESĂ: DOAMNEI MINISTRU MARIUS ALEXANDRU DUNCA

                   MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI

 

DE CĂTRE: DEPUTAT IULIAN BULAI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ: 29, NEAMȚ

GRUP PARLAMENTAR: USR

ȘEDINȚA CAMEREI DEPUTAȚILOR DIN DATA DE: 11.09.2017

 

OBIECTUL INTERPELĂRII: VERIFICAREA TABERELOR PENTRU TINERI FINANȚATE DE MTS

 

 

STIMATE DOMNULE MINISTRU,

 

Am primit la cabinetul parlamentar din Roman, județul Neamț, două sesizară din partea unor tineri care în decursul acestei veri au participat la două tabere ale unor asociații care au primit finanțare de la Ministerul Tineretuluiși Sportului.

Ambele sesizări au avut aceeași tematică, anume faptul că nu exista un program concret de lucru pentru specificul taberei (antreprenoriat, de exemplu), parte din activități nu se țineau iar tinerii participanți se plictiseau sau trainerii îi tratau cu indiferență.

În aceste condiții, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Ce sumă a alocat MTS pentru organizarea de tabere pentru tineri în anul 2017 și câți tineri au participat la aceste tabere?
  2. Cum verifică MTS modul în care sunt cheltuiți acești bani?
  3. A efectuat MTS verificări în vreo tabără pentru a observa dacă sumele alocate se cheltuiesc, într-adevăr, pentru obiectivele propuse în proiect? În ce proiecte și ce nereguli a descoperit?
  4. Există la nivelul MTS sesizări referitoare la ilegalități din partea unor beneficiari ai unor astfel de finanțări în privința cheltuirii banilor primiți?
  5. Au existat cazuri de returnare a sumelor obținute pentru a organiza tabere ca urmare a nerespectării obiectivelor propuse prin proiectele declarate admise pentru finanțare?

Vă rugăm să ne trimiteți un raspuns în scris pe adresa:

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucureşti

În atenția domnului deputat Iulian Bulai, dar și online, pe adresa iulian.bulai@cdep.ro.

 

11.09.2017                                                         Cu deosebită considerație,

IULIAN BULAI

DEPUTAT USR DE NEAMȚ

 

Răspunsul primit se poate consulta aici.