Situaţia fostului sediu al Arhivelor Naţionale Suceava.

21.11.2017

INTERPELARE

 

ADRESATĂ: DOAMNEI MINISTRU CARMEN DANIELA DAN

                        MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

                       

DE CĂTRE: DEPUTAT IULIAN BULAI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ: 29, NEAMȚ

GRUP PARLAMENTAR: USR

ȘEDINȚA CAMEREI DEPUTAȚILOR DIN DATA DE: 20.11.2017

 

OBIECTUL INTERPELĂRII: Situația fostului sediu al Arhivelor Naționale Suceava

 

STIMATĂ DOAMNĂ MINISTRU,

 

Până în anul 2014, Muzeul Bucovinei Suceava dispunea de un spațiu de depozitare pentru colecția de artă plastică și cinci din cele 27 de săli ale fostei expoziții permanente permiteau expunerea a circa 70 de lucrări. Muzeul are o colecție de aproape 2000 de lucrări de artă plastică (în creștere datorită donațiilor), în principal pictură și grafică, și include nume ca Andreescu, Luchian, Petrascu, Tonitza, Pallady sau Tuculescu.

După reamenajarea și redeschiderea muzeului, arta plastică nu și-a mai găsit locul nici expozițional, nici ca spațiu de depozitare, astfel încât în acest moment colecția stă înghesuită în două spații improprii desfășurării activităților normale pe colecție (verificarea stării de conservare, inventariere, expunere etc.), fapt ce duce nu numai la imposibilitatea organizării unor expoziții, ci, mai ales, crește exponențial riscul înrăutățirii stării de sănătate a lucrărilor.

Până la reamenajare, în același imobil cu muzeul, într-o aripă laterală și cuprinzând doar o parte a parterului, spațiu al Ministerului Afacerilor Interne, și-a desfășurat activitatea și Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Suceava. Pentru a nu împiedica lucrările de reabilitare a muzeului și pentru că nu își putea desfășura activitatea în șantier, instituția Arhivelor Naționale a primit de la Consiliul Județean Suceava, proprietarul Muzeului, un nou spațiu, într-o aripă a Centrul Militar Județean Suceava. Planul a fost acela de a realiza un schimb de imobile cu fostul sediu al Arhivelor Naționale din clădirea în care funcționează Muzeul Bucovina.

Muzeul a fost reabilitat cu fonduri europene, însă spațiul în care a funcționat Direcția Județeană a Arhivelor Naționale a rămas dezafectat și nereabilitat până în ziua de astăzi. În acel spațiu urma să se amenajeze viitorul Muzeu de Artă din Suceava, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece, potrivit informațiilor obținute la nivel local, procedurile s-au blocat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Acest proces birocratic de transfer durează foarte mult, au trecut doi ani în care Muzeul ar fi putut fi amenajat dacă se făcea schimbul de imobile între MAI și CJ Suceava. Este o situație discriminatorie dacă luăm în calcul că Arhivele Naționale au intrat imediat în posesia unui nou spațiu și și-au putut desfășura activitatea, în timp ce operele unor pictori celebri stau în spații improprii și nu pot fi expuse public din cauza unor semnături.

 

Luând în considerare aceste informații, doamnă ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

 

  1. Au fost începute la nivelul MAI procedurile pentru schimbul de imobile?
  2. În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, când au fost începute, care sunt motivele pentru care s-a tergiversat atât de mult acest proces și ce demersuri mai trebuie să fie efectuate pentru ca CJ Suceava să poată intra în posesia spațiului pentru a amenaja Muzeul? În cazul unui răspuns negativ, care sunt motivele pentru care nu a fost realizat transferul, având în vedere faptul că Arhivele Naționale folosesc spațiul din cadrul Centrului Militar Suceava?
  3. Din ce dată și în baza cărui tip de contract folosește instituția Arhivelor Naționale spațiul din clădirea Centrul Militar Județean Suceava deținut de CJ Suceava? În cazul în care există un contract de închiriere, care este chiria totală plătită până în prezent?

 

Vă rugăm să ne trimiteți un răspuns în scris pe adresa:

Palatul Parlamentului, str. Izvor nr.2-4, sect.5, Bucureşti

În atenția domnului deputat Iulian Bulai

 

20.11.2017                                                         Cu deosebită considerație,

IULIAN BULAI

DEPUTAT USR DE NEAMȚ

 

Răspunsul primit se poate consulta aici.