Declarație politică
GRUPUL PARLAMENTAR
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA
Doamnelor și domnilor colegi parlamentari,
VĂ ROG SĂ NU UITAȚI CĂ STATUTUL NOSTRU NE POATE DEZUMANIZA
Trecem printr-o perioadă dificilă din punct de vedere politic. Cu regret am văzut cum la ceas de seară s-a încercat amputarea sistemului juridic în România. În același timp, mii de copii abandonați în România speră la o familie. După 27 ani nu avem o legislație clară cu privire la adopțiile naționale și internaționale. Pe ei cine îi salvează? Cine îi grațiază din acest sistem care îi distruge emoțional? Vă provoc la un test de empatie.
IMGINAȚI-VĂ PENTRU CĂTEVA MINUTE CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII UN COPIL ABANDONAT ȘI NIMĂNUI SĂ NU-I PESE DE TINE.
În România, aproximativ 57.000 de copii sunt incluși în sistemul de protecție specială și peste 50.000 de tineri au făcut parte din acest sistem de protecție a copilului. Acum asistăm la spectacolul degradării vieții, în mare parte din cauza dezumanizării, lipsei de empatie și dragostei față de om. Îmi exprim indignarea și dezacordul față de modalitatea prin care Guvernul României prin OUG 13/2017 a preferat să rezolve probleme de interes restrâns (personal), ce vizează o mică parte a societății, uitând de tinerii și copiii abandonați care fac parte, de asemenea, din societatea românească și ignorând complet problemele cu care aceștia se confruntă. Mai mult, zilele trecute, Parlamentul a votat împotriva amendamentelor pe care le-am propus pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă pentru cei peste 2.500 tineri care părăsesc anual centrele de copii.
În ultimii patru ani, dintre cei 57.000 de copii instituționalizați, aproximativ 300 au murit din diverse cauze, niciodată investigate sau deplânse. De asemenea, între 2011 – 2015 au murit peste 4.900 persoane cu dizabilități instituționalizate conform Centrului de Resurse Juridice. Statistici dure arată că, în ultimii ani, în orfelinatele din România a murit un copil la fiecare 5 zile și cu toate astea nici un guvern nu a propus vreun act normativ prin care să se aplice și să se respecte drepturile copiilor.
În motivarea OUG 13/2017, actualul Guvern a argumentat că CEDO ne cere să reglementăm problema aglomerărilor din închisori, pentru că suntem amendați ca stat. Dar nu-i așa că CEDO nu ne amendează că exterminăm și abuzăm fizic și psihic copii instituționalizați, fără protecție, că-i alungăm în canale și nu le oferim dreptul la viață?
Prin măsurile luate recent, membrii Guvernului au transmis fără echivoc că aceste suflete, abuzate o dată de familie prin abandon, abuzate a doua oară de sistem prin angajații lipsiți de valori și norme morale, sunt abuzați încă o dată prin nepăsarea și indiferența guvernanților.
HAIDEȚI SĂ NE UNIM PENTRU CAUZA COPIILOR ABANDONAȚI! HAIDEȚI SĂ LE DĂM ȘANSĂ COPIILOR SĂ CREASCĂ ÎNTR-O FAMILIE!
Vă mulțumesc!
DEPUTAT IULIAN BULAI