Vechimea locomotivelor CFR

02.06.2017

 

INTERPELARE

 

ADRESĂ: DOMNULUI MINISTRU ALEXANDRU RĂZVAN CUC

                   MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

DE CĂTRE: DEPUTAT IULIAN BULAI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ: NEAMȚ

GRUP PARLAMENTAR: USR

ȘEDINȚA CAMEREI DEPUTAȚILOR DIN DATA DE: 29.05.2017

 

OBIECTUL INTERPELĂRII: VECHIMEA LOCOMOTIVELOR CFR

 

 

STIMATE DOMNULE MINISTRU,

 

Pe data 20 mai, în jurul orei 11, locomotiva trenului Regio 5426 care circula pe ruta  Bacău – Suceava a luat foc, în mers, înainte să ajungă în gara din Roman. Circa 30 de călători au fost evacuați, iar pompierii au intervenit prompt pentru a stinge incendiul, potrivit relatărilor din presa locală.

Norocul tuturor a fost că posibilul scurtcircuit s-a produs înainte de gară și pompierii au putut interveni imediat, astfel că s-a evitat o posibilă tragedie. Călătorii au așteptat aproximativ o oră pentru ca locomotiva să fie înlocuită și să poată fi reluată cursa.

Cel puțin în zona Moldovei, sunt dese cazurile în care defecțiuni apărute la locomotivele vechi fac ca unele curse să nu își respecte orarul de mers, dar o simplă căutare online arată că și în restul țării s-au înregistrat multe astfel de situații.

Astfel, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări referitoare la incidentul de la Roman și la situația stării tehnice a locomotivelor CFR:

  1. Care a fost cauza incendiului apărut la locomotiva trenului 5426 în data de 20 mai, în gara Roman? Care este vechimea locomotivei și când i-a fost făcută ultima revizie generală?
  2. Câte locomotive noi a achiziționat CFR în ultimii zece ani?
  3. Câte locomotive are în folosință în prezent CFR? Vă rog să îmi oferiți și o situație defalcată a numărului de locomotive în funcție de vechimea lor (sub cinci ani, între 5 – 10 ani, între 10 – 15 ani etc).
  4. Câte cazuri de întârzieri ale rutelor CFR au fost înregistrate în cursul anului 2016 și în primele cinci luni ale anului 2017 ca urmare a unor defecțiuni apărute la locomotive?
  5. Care au fost cele mai mari trei astfel de întârzieri, cauza defecțiunilor și ce decizie s-a luat în privința locomotivei (reparată și repusă în funcțiune, casată etc)?

 

Vă rog să îmi trimiteți un răspuns în scris pe adresa:

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucureşti

În atenția domnului deputat Iulian Bulai; dar și pe adresa de e-mail iulian.bulai@cdep.ro.

 

29.05.2017                                                         Cu deosebită considerație,

IULIAN BULAI

DEPUTAT USR DE NEAMȚ

 

Răspunsul primit se poate consulta aici.