Cazul bisericii construite în apropierea Cetăţii Făgăraşului

31.10.2017

INTERPELARE

 

ADRESĂ: DOMNULUI MINISTRU LUCIAN ROMAȘCANU

                   MINISTERUL CULTURII ȘI IDENTITĂȚII NAȚIONALE

DE CĂTRE: DEPUTAT IULIAN BULAI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ: NEAMȚ, 29

GRUP PARLAMENTAR: USR

ȘEDINȚA CAMEREI DEPUTAȚILOR DIN DATA DE: 23.10.2017

 

OBIECTUL INTERPELĂRII: Cazul bisericii construite în apropierea Cetății Făgărașului

 

STIMATE DOMNULE MINISTRU,

 

Am avut ocazia, la sfârșitul săptămânii trecute, să vizitez un spațiu expozițional excepțional la Memorialul Rezistenței Comuniste din Munții Făgărașului. Totodată, am găsit construită în imediata apropiere a Cetății Făgărașului, monument istoric despre care consider că merită să fie în patrimoniul UNESCO, o biserică definitivată recent și ale cărei dimensiuni diminuează vizibilitatea cetății. Am primit sesizări cu privire la posibile încălcări ale unor norme urbanistice, arhitecturale sau chiar la nivel de autorizare, legat de proiectul construirii acestui lăcaș de cult în apropierea unui monument istoric.

În aceste condiții, domnule ministru, vă rog să îmi oferiți următoarele informații privind situația acestui lăcaș de cult:

  1. Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Făgăraș se află în zona protejată sau de protecție a monumentului istoric Cetatea Făgărașului?
  2. A fost necesar să elibereze și/sau a eliberat Ministerul Culturii sau instituțiile subordonate vreun aviz pentru a putea fi ridicată această construcție? În ce a constat acest document?
  3. A existat/există la nivelul Ministerului Culturii sau a instituțiilor subordonate reclamații privind încălcarea unor prevederi legale privind construcții acestei biserici?
  4. A efectuat vreun control Ministerul Culturii sau instituțiile subordonate acestuia cu privire la construcția acestei biserici în apropierea Cetății Făgărașului (respectarea autorizației de construcție sau a altor avize în privința dimensiunilor, distanța față de monumentul istoric, reducerea vizibilității monumentului istoric etc)? În cazul unui răspuns afirmativ, care au fost concluziile acestui control?

 

Vă rog să îmi trimiteți un răspuns în scris pe adresa:

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucureşti

În atenția domnului deputat Iulian Bulai; dar și pe adresa de e-mail iulian.bulai@cdep.ro.

 

23.10.2017                                                         Cu deosebită considerație,

IULIAN BULAI

DEPUTAT USR DE NEAMȚ

 

Răspunsul primit se poate consulta aici.